18 SET 2026 · „Șaptezeci de ori câte șapte" nu e o cifră, e un citat: Isus întoarce cântecul răzbunării lui Lameh în măsură a iertării. Despre omul care a fost iertat și s-a oprit acolo. Matei 18,21-35.
DESCRIERE COMPLETĂ (câmpul „Description")
Pentru noi, cuvântul „datorie" nu este o figură de stil. Știm ce e chiria, rata, banii trimiși acasă. Dar mai ținem și alte socoteli, fără hârtie: cine ne-a ajutat și cine ne-a lăsat singuri. Uităm unde am pus cheile, dar ținem minte exact ce ne-a spus cineva într-o marți, acum șapte ani.
Petru întreabă de câte ori trebuie să ierte și crede că e generos când propune șapte. Isus îi răspunde: „de șaptezeci de ori câte șapte". Numărul nu e scos la întâmplare — e un citat din cântecul lui Lameh, din cartea Genezei, cântecul răzbunării fără margini. Ceea ce fusese măsura urii devine măsura iertării.
Apoi vine parabola. Un slujitor datorează zece mii de talanți — cel mai mare număr care se putea rosti, alăturat celei mai mari monede. Regele nu îi rescalonează datoria: i-o șterge. Iar slujitorul, abia ieșit pe ușă, îl întâlnește pe un tovarăș de robie care îi datora o sută de dinari, și îl ia de gât. Celălalt îngenunchează și rostește exact aceleași cuvinte pe care le spusese el cu un ceas mai devreme — și nu își recunoaște propria rugăciune.
Aici e rana paginii: iertarea ajunsese până la el și s-a oprit acolo. Fusese eliberat de datorie; rămăsese prizonierul socotelilor.
Predică rostită la Capelania românilor catolici din Torino.
Lecturi: Ben Sirah 27,30–28,7 • Psalmul 102(103) • Romani 14,7-9 • Matei 18,21-35