O povestire care nu îi va lăsa indiferenţi (mai ales pe scriitori), „Amurgul cărţilor” (títlu cu rezonanţă intertextuală) este o distopie intelectuală, sau şi mai grav, umanistă, care apeleaza la una din temerile noastre subiacente şi anume, că într-o bună zi nu se va mai citi. Cu toţii ne gândim la literatură, însă autorul priveşte printr-un telescop care cuprinde întreaga suflare omenească, precum pandemia pe care o trăim, şi întregul meşteşug al cărţii, începând de la scris, cules, tipărit, pus pe raftul unei librării ori biblioteci, prezentat de un ştiutor ori iubitor şi, în cele din urmă, citit de adevaratul sau destinatar.
Lipseşte din ecuaţie sau din puntea care uneşte cele două capete de pod, traducătorul, dar aceea e o altă poveste. Biblioteci ferecate ori evacuate, cartea din cimitire precum vârful de lance din perioada bronzului, dezgropată de arheologi, verbe ieşite din uz, pe scurt o lume sumbră din care răsar nume dacice: cetăţuia Marcodava, anticarul Deceneu - cu nume de filozof si sfetnic al regelui dacilor, Zia „cea strălucitoare”, nume de domniţă dat locului pentru citit, Gebeleizis – zeu al geto-tracilor ale cărui însemne sunt tunetul şi trăsnetul şi care are misiunea de a salva lumea... (Catalina Iliescu)